Conectează-te cu noi

Sport

TRANSFER ȘOC | A debutat în voleiul profesionist la Unirea Dej, iar acum a semnat cu campioana Italiei – FOTO

Publicat acum

pe

Un jucător care a debutat în voleiul profesionist la Unirea Dej a semnat cu campioana Italiei, Trentino Volley.

Este vorba despre Bela Bartha (23 de ani), unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern. Evoluțiile centrului de la Dinamo la Europeanul din vara trecută, acolo unde România a învins campioana olimpică, Franța, l-au făcut remarcat pe ”tricolor”.

”După părerea mea campionatul italian este cel mai puternic din lume, iar Trentino este una dintre cele mai tari formații din Italia. M-am gândit la șansa pe care o am, să pot să joc la un asemenea nivel”, a declarat uriașul de 2,06 metri. Trentino este campioana Italiei en-titre, are cinci titluri de campioană a Italiei în vitrină, dar și trei Ligi ale Campionilor.

Tânărul internațional român a debutat în voleiul profesionist la Unirea Dej, unde a evoluat în perioada 2019-2021. Dej24.ro a scris în EXCLUSIVITATE despre transferul reușit de clubul antrenat atunci de Marius Dascălu (detalii AICI). Înainte de a semna cu clubul alb-albastru, Bartha a fost multiplu campion și vicecampion național cu LAPI Dej (obținând numeroase medalii, premii și distincții individuale în acest sens), precum și vicecampion balcanic cu naționala de juniori a României.

Ulterior, Bartha a îmbrăcat tricourile echipelor SCM Craiova și Dinamo.

Nu uita să te abonezi GRATUIT la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi în timp real cele mai importante știri din Dej! Click AICI, apoi apasă ”Urmărește” (dreapta sus)!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER