Politic
EXCLUSIV. Cele cinci persoane luate în calcul de PSD pentru candidatura la Primăria Dej | ALEGERI LOCALE 2020
Publicat acum
4 anipe
ALEGERI LOCALE 2020 | Dej24.ro a aflat persoanele luate în calcul de Partidul Social Democrat (PSD) pentru candidatura la Primăria Municipiului Dej.
Fiecare membru din cadrul ”biroului de coordonare” PSD Dej a făcut, săptămâna trecută, mai multe propuneri de candidați pentru Primăria Municipiului Dej. Aceste propuneri au fost deja discutate și analizate în organizația locală, iar apoi au fost transmise ”la județ” pentru a fi ”măsurate” într-un sondaj.
Dej24.ro a aflat că, pentru Primăria Municipiului Dej, PSD-iștii iau în calcul atât persoane cu experiență politică și/ sau administrativă, cât și tineri de perspectivă. Actualul viceprimar al municipiului Dej, Teodora Muncelean este una dintre persoanele ”experimentate” care ar putea intra în bătălia pentru fotoliul de edil al Dejului. Un alt ”greu” din partid – propus și el de colegi – este consilierul județean Vasile Sălătioan, președintele comisiei de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj. Tot dintre ”veterani” va fi cuprins în sondaj și Grigore Crăciun, fost consilier local în urmă cu mai mulți ani.
Dintre tinerii de perspectivă din organizația locală, consilierul local Andrei Bradea reprezentă și el o opțiune pentru candidatura la Primăria Municipiului Dej. Un alt tânăr care va fi ”măsurat” în sondaj e Petru Ioan Tătar, de profesie medic veterinar.
Dacă nu apar suprize de ultim moment, cel târziu săptămâna viitoare, unul dintre cei cinci va fi anunțat drept candidat PSD la Primăria Municipiului Dej.
Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!
Alte articole pe același subiect:
USR PLUS Dej nu comentează ”zvonurile” care îl dau pe Morar Costan drept candidat PNL la locale
EXCLUSIV. Ultimele noutăți din PSD Dej | S-a format un ”birou de coordonare”
ICA
2020-07-31 la 11:25:07 AM
Mult succes lui Grigore Crăciun!!!