Sâmbătă, 12 septembrie, Cercetașii Dejeni vă invită, în Parcul Mare din Dej, la cea de-a treia ediție a proiectului ,,Evadare în parc”. Evenimentul va debuta cu...
Militarii din Dej, plecați în Afganistan, au fost vizitați de Generalul de Armată Philip M. Breedlove, Comandantul Comenzii Europene și Comandantul Forțelor Aliate. Generalul de Armată Philip M....
Consilierii locali din Dej se vor întruni joi, 27 august, în cadrul unei ședințe ordinare pe luna august. Ședința ordinară se va desfășura cu începere de la...
O veste bună de la Guvern pentru dejenii care au terenuri agrigole afectate de secetă. Aceștia vor primi despăgubiri. Premierul Victor Ponta a declarat ieri, că...
Firma UNIKOPTIK în colaborare cu Primăria Municipiului Dej organizează în data de 7 august, consultațiile gratuite pentru ochelari, în cadrul celei de a V-a ediții a Campaniei Naționale...
Ne trăim viaţa cu mai mare sau mai mică patimă şi intensitate, alergăm după obiective şi lucruri mai mult sau mai puţin efemere, suntem, mai mult...
În cele patru zile cât s-a desfășurat UNTOLD FESTIVAL, cel mai mare festival din România, rețelele de socializare au fost bombardate de fotografii, filmulețe și de...
Mii de dejeni au stat până târziu în noapte în Piața Bobâlna pentru a se bucura de recitalurile susținute de Guess Who, 3 Sud Est și Delia, de Zilele...
Electrica Distribuție Transilvania Nord SA anunță pauză de tensiune, zilele următoare, pe mai multe străzi din municipiul Dej. Marți, 14 iulie, între orele 9:00 – 15:00 –...
„Instruiește-te așa cum vei lupta” sau „O zi de instrucție în Cincu este o zi de misiune în Afganistan” sunt devize care descriu starea de spirit...