În cadrul campaniei „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, organizată de Poliția Română, și la Dej vor avea loc o serie de evenimente menite să-i facă pe cei mici, dar...

Statuia din Parcul Mic din municipiul Dej va fi iluminată în roz, într-o campanie de prevenire și luptă împotriva cancerului la sân. Organizația Femeilor Liberale din...

Primarul comunei Chiuiești, Gavril Mihuț, organizatorul nunții în urma căreia duminică 32 de persoane au ajuns la spitalul din Dej, a vorbit despre modul în care...
Juniorii CFR Dej au reușit sâmbătă să se impună, în deplasare, împotriva echipei CS „Someșul” Apahida. CFR Dej, echipa de juniori, a reușit sâmbătă să se impună,...
O nuntă din Chiuești s-a terminat tragic pentru zeci de nuntași care au ajuns la spitalul din Dej cu stări de greață, dureri abdominale și diaree. Zeci...

Un accident de circulație a avut loc astăzi, în jurul orei 11:40, pe strada Mihai Viteazu din Dej. O femeie aflată la volanul unui autoturism, care...
Sala Sporturilor din Dej a găzduit aseară prima ediție a „Suprem Night Fight”, eveniment sportiv în cadrul căruia a luptat și Izidor Bunea. Evenimentul sportiv a fost organizat...

În facilitățile de instrucție din garnizoana Dej, loturile de atletism reprezentative ale marilor unități și unități din compunerea Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au participat la „Campionatului...

Mai mulți elevi și profesori din Dej, care au obţinut rezultate deosebite la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale susţinute în anul şcolar 2014-2015, au fost...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de tip nowcasting COD GALBEN de precipitații și descărcări electrice, valabilă pentru municipiul Dej și împrejurimi. Avertizarea...