Conectează-te cu noi

Administraţie

Municipiul Dej FĂRĂ APĂ, ziua 3. Coșmarul continuă! – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

loading...

Locuitorii din Dej trăiesc un adevărat coșmar. Dacă joi seara o bună parte din oraș a beneficiat din nou de apă, situația urmează să se complice din nou.

*Știre în curs de actualizare… Revenim cu detalii în cel mai scurt timp așa că rămâi pe această pagină!

vineri, ora 18:20: Reprezentanții Companiei de Apă ne-au anunțat că a început pomparea apei spre Dej. De-abia în câteva ore se vor umple rezervoarele, ceea ce înseamnă că mai durează până vom avea apă în robinete. Asta dacă nu se întâmpla iar ceva…

vineri, ora 16:15: Dej – Care sunt zonele de distribuție a apei pentru uz menajer? (click AICI pentru detalii)

vineri, ora 16: Oamenii iau în continuare apă de la izvoarele din oraș și încearcă să facă față acestei ”crize”.

vineri, ora 13:50: Bazine cu apă au fost amplasate în mai multe locații de pe raza municipiul Dej. Dejenii au început să se aprovizioneze. Detalii AICI!

vineri, ora 11:10:Începând cu această oră, s-a întrerupt alimentarea cu apă în localitatea Dej și localitățile Cuzdrioara, Cășeiu, Câțcău, Vad.

Compania de Apă SOMEȘ face toate eforturile pentru reluarea serviului în cel mai scurt timp posibil. Până atunci, împreună cu sprijinul Primăriei mun. Dej, se amplasează recipienți de apă în zona blocurilor. Ne cerem scuze pt. neplăcerile cauzate de această situație”, precizează Compania de Apă „Someș” SA.

vineri, ora 10:20: Comitetul Local pentru Situații de Urgență s-a întrunit în această dimineață la Dej pentru a căuta soluții la problema lipsei apei potabile în municipiu. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, s-a decis ca mai multe bazine cu o capacitate de 1000 de litri fiecare să fie amplasate în 18 puncte strategice de pe raza municipiului Dej, pentru ca apa să fie folosită la toaletă sau pentru menaj de cetățeni. Detalii suplimentare AICI!

vineri, ora 8:30: Întrucât eforturile de realizare a cuplării care au afectat în ultimele zile alimentarea cu apă a Dejului și a localităților Cuzdrioara, Cășeiu, Câțcău, Vad nu au reușit să asigure o rezolvare riguroasă, se impune continuarea lucrărilor și în cursul zilei de azi, vineri, 8 decembrie, cu întreruperea furnizării apei.

Rugăm toți locuitorii din zona afectată, care în prezent beneficiază de furnizarea serviciului, să ia măsuri de stocare a apei”, precizează conducerea Companiei de Apă SOMEȘ.

vineri, ora 7:25: ”Am cerut să nu se întrerupă apa! Din nou, o flanșă a cedat… e o problemă acolo. Urmează să merg la fața locului să vad care este situația, dar eu le-am cerut clar: să nu se ia apa!”, ne-a transmis primarul Morar Costan.

vineri, ora 7: ”Se pompează în continuare spre Dej, cu presiune redusă. Funcționarea pe zona joasă a orașului e în parametrii normali, în timp ce în zonele înalte încep să le scadă presiunea. A cedat ceva, vreo garnitură… O să scoatem apa din cămin și o să vedem exact”, a declarat pentru Dej24.ro Jorgeta Mihăeștean, șef Serviciu Tehnic Compania de Apă Someș – Sucursala Dej.

vineri, ora 06:45: Seceta – așa cum am denumit-o noi – ar putea continua în municipiul Dej! Sunt din nou probleme la Nima, la magistrală, iar la această oră în mai multe cartiere din oraș presiunea apei este scăzută.

Vă reamintim, o lucrare de cuplare la rețeaua existentă, care ar fi trebuit să dureze doar câteva ore, s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru întreg orașul Dej și încă câteva localități din apropiere. Miercuri dimineață, o societate contractată de Compania de Apă Someș a început lucrările pentru a racorda localitatea Nima la magistrala de apă. O piesă de legătură s-a stricat la scurt timp, iar municipiul Dej și localitățile Cășeiu, Câțcău, Cuzdrioara, Vad și Gâlgău au fără apă. Deși compania avea pregătită o rezervă de peste 10.000 de metri cubi de apă, aceasta s-a terminat în câteva ore.

Specialiștii au încercat să remedieze problema, dar fără succes. De miercuri încoace, piesa a cedat de mai multe ori. Au apucat să aibă puțină apă doar dejenii care locuiesc în zonele joase ale orașului. Joi-dimineață, o bună parte din locuitorii Dejului s-au trezit tot fără apă. Disperați, oamenii au luat cu asalt izvoarele din oraș pentru a umple bidoane, găleți și sticle cu apă. De asemenea, au fost golite de apă supermarket-urile și magazinele din oraș.

Citește și:

Municipiul Dej FĂRĂ APĂ – Ce s-a întâmplat? Compania de Apă Someș, CORIGENTĂ!

Municipiul Dej FĂRĂ APĂ, ziua 2. Avaria nu s-a rezolvat azi-noapte! – VIDEO

DEJ | Criză de apă îmbuteliată în magazine! Stocurile s-au epuizat, iar oamenii se îndreaptă spre izvoare

DEJ | Morar Costan: „Această situație de criză a lăsat peste 40.000 de locuitori FĂRĂ APĂ”

Morar Costan: ”Sper ca în această seară în jurul orei 20 să se reia alimentarea cu apă”

Administraţie

Acțiune comună a autorităților privind comerțul ambulant stradal pe raza municipiului Dej – FOTO

Publicat acum

pe

loading...

Acțiunea comună din ultimele zile privind comerțul ambulant de legume și fructe pe raza municipiului Dej a fost derulată de Poliția Municipiului Dej, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj și al Poliției Locale Dej.

”Acțiunea a vizat cartierul Dealul Florilor (strada Dobrogeanu Gherea) și cartierul 1 Mai (strada Mircea cel Bătrân) și vine ca urmare a numeroaselor sesizări făcute de cetățenii municipiului Dej de-a lungul timpului cu privire la modul în care unii comercianți aleg să deruleze acest tip de activitate pe domeniul public și privat al municipiului Dej.

În urma verificărilor efectuate de autorități în cazul acestor comercianți s-au constat următoarele:

  • Lipsa documentelor de proveniență a mărfii sau fără termen de valabilitate
  • Persoanele care efectuau acte de comerț, nu aveau analizele medicale efectuate în ultimele 6 luni sau expirate
  • Ocuparea neautorizată a domeniului public, vânzarea bunurilor fiind efectuată în zona carosabilului sau trotuarelor în construcții amplasate ilegal, fără niciun fel de autorizații.
  • Practicarea comerțului în zone neautorizate de DSVSA, Primăria Dej, Prefectura sau Consiliul Județean Cluj

Au fost aplicate sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 (R) și la HG.984/2005, au fost ridicate în vederea confiscării peste 2000 kg fructe, legume și alte produse, inclusiv produse de origine animală, respectiv lapte și derivate ale acestuia, fără acte de proveniență și au fost desființate construcțiile neautorizate de pe domeniul public.

Precizăm faptul că încă din luna iunie a anului trecut comercianților în cauză li s-au pus în vedere alternativele pe care le au la dispoziție pentru a-și desface marfa, inclusiv cea sezonieră, în municipiul Dej în condiții care respectă normele și prevederile legale în vigoare precum și sancțiunile pe care le riscă în caz contrar.  În anul 2018 comercianții în cauză au fost amendați pentru nerespectarea prevederilor legale privind activitatea de comerț ambulant, stradal și în spații fixe. Cu toate acestea începând cu luna martie a anului curent aceștia au început să își amplaseze pe domeniul public și privat al municipiului Dej punctele de vânzare neautorizate și au preferat să ignore avertizările repetate ale autorităților.

Precizăm, de asemenea, că în sesizările înaintate autorităților, cetățenii și-au exprimat nemulțumirea cu privire la pericolul de accidente pe care îl reprezintă instalarea pe domeniul public a punctelor de vânzare improvizate prin ocuparea trotuarelor din cartierul Dealul Florilor, pe strada Dobrogeanu Gherea. De asemenea, sesizările vizează și disconfortul creat de condițiile de depozitare a resturilor rezultate din activitatea de comerț sezonier cu legume și fructe precum și a nerespectării normelor sanitare.

Ieri 11.06.2019, comercianților de legume și fructe din zona Dealul Florilor care s-au adresat administrației Pieței Agroalimentare Dej pentru a li se atribui spațiu de desfacere a mărfii, li s-au atribuit la cerere amplasamente pentru comerț legume și fructe la Piața Agroalimentară Dej din zona centrală. De asemenea, pentru a veni în sprijinul producătorilor și consumatorilor aceștia își pot comercializa produsele în aceste amplasamente în fiecare zi de luni până vineri cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Această acțiune comună a Poliției Municipiului Dej cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj și al  Poliției Locale Dej din această perioadă a avut ca scop protejarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor în raport cu respectarea  normelor sanitare, sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și a celorlalte prevederi legale privind activitatea de comercializare a produselor și a serviciilor de piață”, transmite Primăria Municipiului Dej.

Continuă să citești

Administraţie

Primăria Dej scoate la vânzare un teren din oraș! Când va avea loc LICITAȚIA

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Primăria Municipiului Dej organizează licitație publică de vânzare a unui teren în suprafață de 132mp.

Potrivit anunțului făcut de Primăria Municipiului Dej, terenul este situat pe strada Traian nr. 16.

Documentaţia pentru licitaţie poate fi studiată la sediul Primăriei Dej, camera 25. Persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentaţiei începând de joi, 13 iunie 2019.

Actele doveditoare privind calităţile şi capacităţile cerute ofertanţilor

Pentru persoane juridice:

  • Copie xerox după Certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului, Certificat de înregistrare fiscală;
  • Ultimul bilanţ contabil vizat de Administraţia Finanţelor Publice Dej, raportarea semestrială şi ultima balanţă de verificare;
  • Certificate fiscale prin care să se ateste că nu are datorii bugetare faţă de A.F.P. Dej şi faţă de Primăria mun. Dej (în original);
  • Declaraţie pe propria răspundere a reprezentantului legal al societăţii comerciale, din care să rezulte că aceasta nu se află în reorganizare judiciară sau faliment;
  • Chitanţele care atestă plata Caietului de sarcini şi a garanţiei de participare la licitaţie.

Pentru persoane fizice:

  • Copie xerox după actul de identitate;
  • Adeverinţă de salarizare;
  • Chitanţele care atestă plata Caietului de sarcini şi a garanţiei de participare la licitaţie;
  • Certificat fiscal prin care să ateste faptul că nu are datorii bugetare faţă de Primăria Mun. Dej (în original).

Ofertele se primesc până la data de 01 iulie 2019, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Dej, camera 25.

Durata în care ofertanţii rămân angajaţi prin termenii ofertelor lor – 3 luni.

Licitaţia publică deschisă va avea loc luni, 1 iulie 2019, ora 11:00, la sediul Primăriei Dej, camera 25.

Continuă să citești

Administraţie

Se modernizează Gara CFR Dej Călători. Ce lucrări vor fi efectuate

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Compania Naţională de Cai Ferate „CFR” SA a demarat proiectul ”Modernizarea a 47 de staţii de cale ferată”, inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare, prin lansarea licitaţiilor în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru primele 24 staţii de cale ferată, aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi.

Sucursalele Regionale de Căi Ferate Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi au lansat procedurile de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru următoarele 24 staţii de cale ferată: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără, Ciulniţa, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci şi Mărăşeşti.

Obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe:

  • modernizarea şi repararea clădirilor de călători, inclusiv facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă;
  • înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare;
  • asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante
    modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător;
  • înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj;
  • asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.

Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 24 staţii CF este de 9.711.250 RON fără TVA, iar sursa de finanţare este inclusă în bugetul CFR SA, la capitolul fonduri externe nerambursabile.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare