
Un accident rutier a avut loc în această după-amiază, în jurul orei 15:30, pe strada Libertății din municipiul Dej. Potrivit...




Greva generală din Educaţie continuă, au anunţat duminică reprezentanţii federaţiilor sindicale, menţionând că „textul OUG 53/2023 este nemulţumitor.” „Federaţia Sindicatelor...












Marți, 28 iunie 2016, a început la nivelul județului Cluj furnizarea ajutoarelor alimentare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD) 2015/2016. Pachetele alimentare vor fi furnizate...

Consilierii locali din Dej se vor întruni vineri, 1 iulie, de la ora 15, în cadrul primei ședințe de îndată a noului Consiliu Local. Pe ordinea de...

Ieri, 29 iulie, în biserica protopopială greco-catolică Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Dej s-a celebrat Sfânta Liturghie arhierească, cu ocazia serbării hramului. În cadrul celebrării...

Duminică, 26 iulie, credincioșii Parohiei Ortodoxe Cășeiu, au participat în număr foarte mare, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Cu toate că ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” sunt ocrotitorii...
Înregistrarea în evidențele contabile a facturilor false este o practică frauduloasă care generează consecințe negative atât în plan economic cât și social. Printre cele mai frecvente...
Ieri, 28 iunie, în jurul orei 16:30, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei municipiului Gherla, au depistat un minor bănuit...
Ieri, 28 iunie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Tg. Mureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş au...