Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Povestea DJ161D continuă. La doar câteva luni de la asfaltare, la Nireș, drumul e plin de gropi – FOTO

Publicat acum

pe

DJ161D Zelencz Mica Nires (4)

După nicio jumătate de an de la finalizarea lucrărilor de întreținere pe DJ161D, cel care face legătura între municipiul Dej și localitățile Nireș, Unguraș și Batin, situația a redevenit una de actualitate, din cauza faptului că locuitorii acestor localități se confruntă din nou cu gropi în carosabil.

În toamna anului trecut au demarat lucrările de întreținere pe DJ161D, angajații RAADPP efectuând, pe o anumită porțiune, tratament bituminos cu pietriș. Valoarea totală a lucrărilor efectuate au fost în valoare de 500.000 de lei, bani aruncați în vânt după cum afirmă chiar viceprimarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz, care a inițiat din nou demersuri pentru asfaltarea și nu doar „aranjarea” DJ161D.

În acest sens, Zelencz s-a adresat din nou Consiliului Județean Cluj și speră ca prin adresa pe care a formulat-o să obțină finanțare pentru asfaltarea integrală a acestui drum.

Vă reamintim, imediat după finalizarea lucrărilor din toamnă, la o distanță de aproximativ două săptămâni, au apărut primele probleme pe drumul județean, despre care Dej24.ro a scris AICI.

Parca nu cu mult timp in urma discutam despre starea Drumului Judetean 161 D. Speram atunci, ca odata cu alocarea banilor de la Consiliul judetean Cluj, plus lucrarile efectuate, sa ne scape de ”Drumul groazei”. Tratamentul bituminos si cu pietris, pentru care s-au ”aruncat” 500.000 lei, nu a tinut nici macar cateva luni de zile, situatie care ii revolta de-a dreptul pe cetatenii care zilnic sunt nevoiti sa circule pe acest drum, asa zis judetean.

Am sustinut atunci, sustin si acum ca DJ 161 D trebuie asfaltat, nu doar ”aranjat” la suprafata cu pietris si tratament bituminos. Nu mi se pare normal sa se arunce efectiv acesti bani, cand cu aceste sume se puteau realiza un kilometru sau doi de drum asfaltat, iar la aprobarea bugetului din acest an, Consiliului Judetean Cluj sa mai aloce bani pentru continuarea lucrarilor. Din pacate, cei 500.000 lei au fost doar bani aruncati.

In data de 17 februarie 2016 am inaintat, din nou, Consiliului Judetean Cluj, o adresa prin care am solicitat alocarea de fonduri si executarea lucrarilor la DJ 161 D. Eu sper ca noul presedinte a CJ Cluj, domnul Marius Minzat sa tina cont de solicitarea noastra si chiar il asteptam la Nires, pentru a vedea realitatea la fata locului.

Alaturi de cetateni voi continua sa lupt pentru ca acest drum, DJ 161 D, sa fie asflatat, sa poata fi circulat si sa nu mai reprezinte un pericol pentru locuitorii zonei.

Vom continua demersurile noastre pana cand DJ 161 D va fi un drum cu adevarat judetean si in realitate, nu doar pe hartie!”, a scris Zelencz pe un site de socializare.

Vă reamintim, în primăvara anului trecut, Tiberiu Zelencz a inițiat o petiție semnată de 500 de locuitori ai localității Nireș pentru asfaltarea DJ 161D.

Petiția, adresată Consiliului Județean Cluj și înregistrată cu data de 16 mai 2015, a fost semnată de 500 de locuitori ai localității Nireș. Prin intermediul acesteia, Zelencz a cerut conducerii Consiliului Județean Cluj aprobarea de fonduri și executarea lucrărilor de asfaltare a DJ 161D, pe porțiunea Dej – Nireș.

Fondurile au fost aprobate, însă doar pentru lucrări de întreținere. La sfârșitul lunii august 2015 utilajele și-au făcut apariția pe acest drum, efectuând doar lucrări de întreținere, care au constat în plombări prin stropiri succesive (full-jet) cu mixtură asfaltică BA 16.

La puțin timp după plecarea utilajelor de pe DJ161D, Mihai Seplecan, pe atunci președinte al Consiliului Județean Cluj, a efectuat o vizită pentru a inspecta lucrările de reabilitare finalizate pe acest sector de drum.

Vizita acestuia a scos la iveală faptul că lucrările efectuate la DJ161D, care leaga municipiul Dej de localitățile Nireș, Unguraș, Batin, au fost efectuate în grabă și fără a se respecta prevederile contractului.

La o distanță de aproximativ două săptămâni după finalizarea lucrărilor, drumul arăta deplorabil. Zeci de gropi s-au format atunci în mixtura asfaltică turnată, autoritățile și localnicii arătând cu mâna spre constructor. Mai mult decât atât, în vizita întreprinsă de Mihai Seplecan s-a descoperit că pe o bună porțiune din drum constructorul a turnat doar pietriș, fără a adăuga și material bituminos.

CITEȘTE ȘI: 

Tiberiu Zelencz, petiție pentru asfaltarea DJ161D. Drumul leagă localitățile Dej și Nireș – FOTO

Sătenii din Nireș AMENINȚĂ că IES ÎN STRADĂ! DJ161D, mărul discordiei – FOTO

Răspunsul la petiția inițiată de Tiberiu Zelencz pentru asfaltarea DJ161D. Drumul leagă localitățile Dej și Nireș – FOTO

Apă și canalizare pentru locuitorii din MICA. S-a primit FINANȚARE. Ce spune Goron de DJ161D?

S-au alocat bani pentru asfaltarea DJ161D. Drumul leagă municipiul Dej de Nireș – FOTO

Cornel Itu: ”DJ161D, care leagă Dejul de Nireș, prioritate pentru reabilitare”

DECIZIE FINALĂ: Drumul care leagă municipiul Dej de localitatea Nireș se va asfalta

Președintele CJ Cluj, Mihai Seplecan, vizită de lucru pe DJ161D, cel care leagă Dejul de Nireș – FOTO/VIDEO

Lucrările la DJ161D, Nireș-Unguraș-Batin, sunt în plină desfășurare – FOTO

DJ161D, sub orice critică la puțin timp după finalizarea lucrărilor. Mihai Seplecan nu va efectua plata către constructor – FOTO/VIDEO

Își „rup” mașinile pe un drum situat în apropiere de Dej – FOTO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER