Conectează-te cu noi

Administraţie

Blocul V03 din Dej rămâne în STAND-BY. Proiectul a fost amânat – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Bloc V03 Dej constructie demolare (1)

Situația blocului V03 din Dej a fost discutată, astăzi, în cadrul primei ședințe ordinare din acest an a Consiliului Local.

Săptămâna trecută, Dej24.ro anunța în exclusivitate despre planurile primarului municipiului Dej, Morar Costan de a demola blocul V03 și de a construi în zonă un supermarket.

Edilul ne-a declarat atunci că blocul V03 va fi demolat, iar în locul său va fi construit un supermarket care va oferi noi locuri de muncă dejenilor și, prin această investiție, se vor colecta și sume de bani – prin taxe și impozite – la bugetul local. ”Acum sigur vă pot spune că în locația blocului V03, de pe Dealul Florilor, se va construi un supermarket pentru că sunt două firme interesate. […] Este evident că din cele două firme, una cu siguranță va investi. În investiția care se va face, în primul și în primul rând, eu doresc să recuperez suma care trebuie să o plătesc Ministerului de Interne, aproximativ 1.450.000 lei, și pe un proprietar pe care trebuie să-l despăgubim, care a cumpărat în urmă cu 10 ani de zile parterul, cu aproximativ 70.000 de lei”, declara, săptămâna trecută, pentru Dej24.ro primarul municipiului Dej, Morar Costan.

Însă socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg. Proiectul de hotârâre ”privind vânzarea prin licitație publică cu strigare a imobilului situat în Municipiul Dej, Strada Crângului Nr. 1, bloc V03 și a terenului aferent în suprafață de 2.581 m.p”, aflat azi pe ordinea de zi, a stârnit numeroase discuții.

Aproape toți aleșii locali au fost de acord cu demolarea construcției, care reprezintă un „monument al degradării” pentru dejeni, însă amendamentele aduse proiectului nu i-au mulțumit pe toți, iar discuțiile nu au întârziat să apară. O parte dintre ei au solicitat ca investitorul să nu fie condiționat de realizarea unui supermarket, alții au fost de părere că acest bloc trebuie demolat de primărie și amenajat corespunzător, urmând ca apoi spațiul să fie vândut, în timp ce câțiva aleși au venit cu ideea construirii unui spațiu verde pe amplasamentul blocului V03. Niciuna dintre variante nu a fost pe placul tuturor, singura concluzie generală și clară fiind: demolarea blocului.

Consilierii locali nu au ajuns în cele din urmă la un numitor comun în privința acestui proiect, însă aproape toți, în frunte cu viceprimarul Aurelian Mureșan, au fost de părere că ar fi imperios necesară consultarea populației cu privire la destinația locației blocului V03.

Pe final, cu toții au stabilit că populația Dejului trebuie consultată. Vă reamintim, viceprimarului municipiului Dej, Aurelian Mureșan, și-a exprimat chiar de ieri punctul de vedere cu privire la proiectul care a fost pus astăzi pe ordinea de zi, susținând că în privința destinației amplasamentului ar trebui consultată populația. De altfel, acesta a luat și cuvântul în plen, subliniind importanța consultării cetățenilor. Dej24.ro a scris, ieri, în premieră despre acest subiect AICI.

În cele din urmă, după o scurtă pauză, primarul a declarat că cel mai bine ar fi ca proiectul să fie amânat, pentru o consultare a populației cu privire la viitorul acelei zone. Edilul a propus o cercetare sociologică, prin chestionar, în urma căreia să se decidă deznodământul blocului V03.

Cel mai probabil, la sfârșitul săptămânii viitoare, proiectul acesta va ajunge din nou pe masa consilierilor.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV. Blocul V03 din Dej va fi ISTORIE. În locul lui se va construi un SUPERMARKET – FOTO/VIDEO

Demolarea blocului V03 din Dej, una dintre prioritățile municipalității în acest an

Cum va fi împărțit BUGETUL municipiului Dej în anul 2016

Viceprimarul municipiului Dej solicită consultare publică privind viitorul blocului V03

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER