
În noaptea de 08/09 noiembrie, în intervalul orar 19:00-07:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală...




În perioada 4-6 martie, la Oradea s-a desfășurat Campionatul Național de Dans Sportiv 2023 și Cupa Exclusiv Dance. Peste 400...












Sâmbătă, 22 aprilie 2017, în ajunul sărbătoririi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, tinerii de pe Valea Gugii, comuna Căşeiu, dar şi din afara comunităţii, s-au adunat pentru...

Sâmbătă, 22 aprilie 2017, Asociația Sportivă „Dacia”, a cadrelor Penitenciarului Bistrița, a organizat „Cupa Primăverii” la minifotbal, ediția a IV-a, 2017, dedicată personalului de penitenciare. Evenimentul...

Sâmbătă, 22 aprilie, la vârsta de 78 de ani, părintele Vasile Revnic a trecut la cele veșnice. Părintele Vasile Revnic a văzut lumina zilei în data...

Naționala Under 19 a României a obținut duminică prima victorie la turneul final al Campionatelor Europene de volei împotriva Slovaciei U19. Chiar dacă au început în forță,...
Un accident de circulație, soldat cu o persoană rănită, a avut loc astăzi, în jurul orei 16:00, pe DN1C, la ieșire din Gherla spre Cluj-Napoca. Potrivit...
Incidentul a avut loc pe data de 11 februarie 2016, pe raza municipiului Dej. Barbatul sustine ca dupa ce a intrat in groapa, masina sa a...

Un autoturism a ars ca o torță azi-dimineață, în jurul orei 8:30, pe strada Corneliu Coposu din Cluj-Napoca, în apropierea autogării. La fața locului au intervenit...