
Ploaia torențială care s-a abătut, în această seară, asupra municipiului Dej a creat probleme, după ce în doar câteva zeci...



Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit pe parcursul nopții trecute pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă gospodărească...













Primăria Municipiului Dej și Garnizoana Dej organizează joi, 25 mai, cu prilejul Zilei Eroilor proclamată „Sărbătoare Națională a Poporului Român, în cea de a 40-a zi...

Un accident de circulație, soldat cu trei mașini avariate, s-a produs azi dimineață, într-o intersecție din Dej. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Conform primelor...
Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, anunţă că de miercuri, 24 mai, angajaţii din administraţia publică vor înceta lucrul, oamenii fiind nemulţumiţi că în...
Sindicaliştii Sanitas Cluj reclamă discriminări şi inechităţi în Legea salarizării bugetare, potrivit căreia o infirmieră câştigă mai mult decât o asistentă. Ei ameninţă cu proteste...

Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Primăria și Consiliul Local al Comunei Căianu Mic, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Ion Căian Dumitrul”, organizează, în...

Consilierii locali din Dej se vor întruni miercuri, 31 mai, cu începere de la ora 14:00, în Sala de Ședințe a Primăriei Municipiului Dej, într-o ședință...

Două persoane sunt căutate de polițiști pentru tâlhărie calificată, după ce, se pare că sub amenințarea unui cuțit, în noaptea de 18 spre 19 mai, ar...