
Primăria Municipiului Dej informează că reducerile la impozitele și taxele locale, conform ordonanței 9/2026, vor fi implementate la Dej începând...




Primăria Municipiului Dej organizează în colaborare cu instituțiile de învățământ ”FESTIVALUL DE COLINDE ŞI OBICEIURI DE IARNĂ”, aflat la a...









La Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Dej a debutat, ieri, un atelier în care au fost implicați peste 90 de liceeni. Este vorba despre ”Atelierul de dezvoltare socio-emoțională”,...

Mai multe comune din zona municipiului Dej vor beneficia de bani alocați de Consiliul Județean Cluj pentru lucrări la drumurile comunale. Consilierii județeni clujeni s-au întrunit...
În prima duminică a Postului Nașterii Domnului, credincioșii Parohiei Ortodoxe Bobâlna, au avut parte de o bucurie duhovnicească aleasă. La Sfânta Liturghie a slujit Preacuviosul Părinte...
Primăria municipiului Dej invită dejenii la manifestările organizate marţi, 1 Decembrie, pentru a marca ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI. Activităţile vor debuta în jurul orei 12:45 prin depunere de coroane...
În acest weekend, sportivii Clubului de Dans Sportiv „Latino Angels” Dej au reușit perfomanțe notabile la Cupa „Mirajul Dansului”, eveniment desfășurat la Mediaș. Sportivii Clubului de Dans Sportiv...
Sala de sport din comuna Fizeșu Gherlii a primit o întrebuințare inedită – hambar pentru grâul preotului. Potrivit adevărul.ro, una dintre cele 146 de săli de...
Guvernul României a alocat, prin Ministerul Agriculturii, mai multor comune din apropierea municipiului Dej peste 2,5 milioane de lei. Mai multe comune din apropierea municipiului...